Comemorarea a 70 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă
- Data publicării
Spetcu
- Comentarii
- 0
- Trackbacks
- 0
Este trist că americanii ştiu puţine despre români, dar este strigător la cer ca românii să nu aibă cunoştinţe elementare despre chiar fraţii lor.
Aşa spunea acum câţiva ani un luptător pentru Românism. Înainte de a scrie altceva, vă spun că am fost aproape şocat acum trei ani când mă aflam la Vicovul de Sus şi un cetăţean îmi povestea că a fost peste graniţa lui Stalin (el stătea la mai puţin de 1 km de ea) şi că a rămas surprins că dincolo sunt tot români şi că acolo se vorbeşte tot româneşte. Se pare că generaţia căpşunarilor, a spărgătorilor în Germania, a celor ce terorizează Rădăuţii şi a celor care din interes au migrat în bloc către sectele neoprotestante nu mai ştie nimic din ce s-a petrecut nu demult prin satele lor. Chiar în asemenea hal să le fi fost ştearsă memoria? Astăzi profesorilor de la ţară li se trasează sarcini precise de la Inspectoratul Şcolar pentru a face lecţii despre Holocaustul evreilor, pe când în facultăţile de istorie nu se aminteşte decât în treacăt despre morţii noştri şi despre cum şi-au găsit sfârşitul cu arma în mână sau doar pentru că s-au născut români. Cum rămâne cu Holocaustul Roşu?
Începând din vara lui 1940, după ultimatum şi invazia stalinistă, au avut loc nişte orori greu de imaginat. Să le cunoaştem şi să le cunoască şi cei care cred că suferinţa e monopolizată doar de o anume etnie. Cele mai cunoscute episoade din actuala regiune Cernăuţi din Ucraina sunt masacrele de la Tereblecea, Lunca şi Fântâna Albă pe actuala graniţă, însă cine ştie câte astfel au mai fost. Eu cel puţin mai am cunoştinţă despre masacrarea unei familii din care au rămas în viaţă doar doi membri în zona Vicovul de Sus. După tragediile astea au urmat valurile de deportări în Siberia, Kazahstan şi Kîrgîstan. Cea mai bună istorie este cea a mărturiilor. Au început să apară cărţi, să se facă articole şi documentare, dar lucurile sunt încă departe de a intra în normalitate.
Toate acestea s-au întâmplat la numai 40 de km distanţă de Suceava. Dacă facem un sondaj printre suceveni vom fi scandalizaţi să aflăm cât de puţini au auzit de Fântâna Albă. E bine că deja se găsesc informaţii pe internet despre aceste atrocităţi. Regretabil e dezinteresul şi detaşarea românilor de pe ambele părţi ale graniţei.
Cine să se ocupe de românii din afara României? O diplomaţie jenantă formată din tot felul de oameni fără nicio credinţă decât banul şi stomacul plus spargerea în figuri, un Institut Cultural Român ajuns pe mâna unui fiu de bolşevic, un alogen internaţionalist şi antiromân fervent, nişte europarlamentari ajunşi acolo doar pentru că nu au fost buni la altceva, un Departament al Românilor de Pretutindeni preocupat să finanţeze distracţiile organizaţiilor parazitare şi antiromâneşti de tineri basarabeni. Materialul uman care se ocupă de românii din afara graniţelor (vii şi morţi) este unul execrabil. Oameni fără conştiinţă naţională, inculţi, fără nimic sfânt în ei, doar nişte arivişti îmbrăcaţi în forme goale. Conştiinţa de neam şi ţară nu se fomează nici la mall, nici în fundăturile de pe Dorobanţi, nici în cluburi şi nici în Primăverii. Când trimiţi astfel de oameni să aibă grijă de tine în Europa, e normal ca ţara ta să facă politica în genunchi de nepăsare faţă de românii din România şi din afara ei.
Până acum câţiva ani, la Fântâna Albă era doar o cruce de lemn. Recent a fost ridicat un monument cu banii românilor din satele de pe valea Siretului de peste graniţă. În acest an a fost ridicată şi la mânăstirea Putna o troiţă în memoria miilor de români masacraţi doar pentru că au vrut să meargă în ţara lor. Pe 1 Aprilie 2011 la Fântâna Albă a avut loc o comemorare, mult mai săracă decât mă aşteptam şi cu exagerat de puţină implicare din partea statului român. Fotografiile şi filmuleţele sunt realizate de prietenii mei Mădălin Focşa şi Sergiu Bărbuţă. Cu o zi înainte a avut loc la Cernăuţi o conferinţă.
Mai jos aveţi şi filmuleţe în care Dumitru Covalciuc, un român din Oprişeni, regiunea Cernăuţi, povesteşte nişte lucruri pe care nu ştiu câţi de aici le ştiu, pentru că la noi se pune accent mai mult pe istoria Franţei şi Marii Britanii, decât pe a noastră şi a vecinilor noştri.
Promo
