Întîmplare de Paște

Simbol dogmatic (asta pentru poeţi şi cei care-i critică sau înteleg), creştin prin semnificaţie şi întrebări despre primordial, oul prea-minunat şi luminat a poposit în centrul urbei, vopsit temporar cu autocolant în culori vii, tradiţionale, aşa cum făceau şi strămoaşele noastre. Mare faptă şi frumoasă, dacă n-aş fi aflat că va poposi pe vecie acolo. Şi că vor exista şi indicatoare lămuritoare pe care va scrie, Doamne iartă-mă, Spre Ou!.

Scris-a Ion BARBU:

Să vezi la bolţi pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou – simbol ţi-l aduc,
Om şters, uituc.

Nu oul roşu.
Om fără sat şi om nerod,
Un ou cu plod
Îţi vreau plocon, acum de Paşte:
Îl urcă – în soare şi cunoaşte!

Dar n-am crezut că trebuie să ne luăm după o poezie pe care, eu cel puţin, nici acum n-am descifrat-o pe deplin. Atunci, cu siguranţă că lucrurile sunt mult mai simple. S-a pus cloşcă, acolo, între minunile arhitectonice municipale, lîngă fîntîna cu apă colorată post-modernist în verde, de zici că-i suc de mere aromatizat.

Eu nu cred că-i o acţiune populistă, de promovare a zonei şi oraşului. Că s-au dat şi bani buni, care cică s-au şi returnat încă înainte de a se cheltui, pe principiul capitalului de imagine. Că de Crăciun n-o să se vadă bradul (frumos de altfel şi potrivit Sărbătorii) din cauza icrei de beton sau din ce-o mai fi, că nici nu mai contează.

[Atunci ar fi un moment să pună vreo 30 de artificii sub el şi să-l pulverizeze… pardon… mă scuzaţi, a zburat – ca să iasă cu faţa curată.]

Nu cred nici că-şi vor da copiii întîlnire la ou. Nici că cineva vrea să arate , prin comparaţie, că un ou mare face mai mult decît mai multe ouă mici. Că atunci cînd o mai fi vreun concert mare în zonă, n-o să scrie pe afişe că ne adunăm la ou. Tot repet ou, dar nu ştiu cum să-i zic altfel.

Cred doar că-i o greşeală. Că n-au vrut asta. Că cineva a înlocuit planurile noaptea (ele fiind publice de altfel). Că doar nu oul ne reprezintă, sînt altele simbolurile pentru o zonă cîndva binecuvîntată. Sau, ca să mai dreagă busuiocul (n-am vrut să scriu să dreagă oul, că nu aşa se zice), or chema ceva meşteri mari să-l vopsească, dacă nu chiar să-l picteze. Cu condiţia să nu zidească vreo biată nevastă înăuntru şi apoi să se arunce din vîrful chestiei direct în fîntîna cu apă colorată deja existentă.

Drept este că se poate atrage atenţia în multe feluri asupra faptelor şi locurilor. Cu puţină cosmetică, lucrurile pot arăta chiar bine, Dacă însă privim mai departe, la Vanghelizarea unui biet popor şi aşa bătut de soartă, dacă ne imaginăm că oamenii care gîndesc astfel de implanturi urbane au şi puterea de a finanţa ovalul minţii lor, atunci mă întreb, la fel de legitim, de ce bieţii oameni de bună-credinţă mai fac coadă la plătit impozite. Şi se mai şi chinuie să aleagă pe cineva pentru a-şi aşeza, cuminţi, ştampila inutilă a votului lor.