În istoria omenirii cultul morţilor a îmbrăcat diferite forme. Ne sunt cunoscute practicile funerare ale lumii antice, ale evului mediu şi ale epocii moderne. Toate au lăsat în sufletele şi conştiinţa urmaşilor sentimental de pietate. Indiferent cine a fost înhumat i s-a făcut o înmormântare după ritualul specific al religiei respective. Pentru marile personalităţi s-au ridicat monumente funerare de artă. Cripte scoase în proeminenţă arată posterităţii cine a fost omul şi poate chiar să-i fie respectat numele şi faptele sale.
Monumentele istorice, de cultură, cronicile, arheologia şi cimitirele precum şi tradiţia fac parte integrantă din istoria unui popor, a unei naţiuni. Ele ramân oglinda unui trecut mai puţin sau mai mult îndepărtat care trebuie cunoscut şi preţuit. Monumentele funerare mai reprezintă şi gradul de cultură, artă şi civilizaţie a unei epoci care prin constiinţa naţiunii şi al omeniei nu trebuie distruse.
Aforismul latin Sit tibi terra levi (Să-ţi fie ţărâna uşoară) este folosit şi astăzi, ceea ce dovedeşte că există legătura spirituală între cei vii şi cei morţi.
