Orașul SUCEAVA

Creează!

Implică-te! Suceava în imagini

Titluri importante

40 de ani de la semnarea Convenției Ramsar

Data publicării
Categoria

Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice, semnată la Ramsar, în Iran, în 1971, a stabilit data de 2 februarie ca Ziua Mondială a Zonelor Umede, fiind printre primele convenţii referitoare la conservarea patrimoniului natural. Au trecut de atunci 40 de ani, timp în care numeroase state au ratificat documentul Convenţiei şi au declarat pe teritoriul lor zone umede protejate. Acest document a fost ratificat de România prin Legea nr. 5/1991.

Zonele umede au fost definite ca întinderile de bălţi, mlaştini, ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce sau sărată, inclusiv întinderi de apă marină.

În anul 2011, anul international al padurii, marcarea aceastei zile are ca slogan Pădurile – vitale pentru rezerva de apă şi zonele umede, fiind cunoscut faptul că pădurile joacă un rol crucial în circuitul hidrologic şi ca o consecinţă, în starea de sănătate a zonelor umede. Zonele umede împădurite, includ habitate, cum ar fi mangrove, mlaştini de apă dulce, mlaştini de pădure, turbării împădurite şi păduri sezonier inundate. Aceste zone umede sunt importante, deoarece sunt leagăne ale diversităţii biologice, care cuprind populaţii numeroase de păsări, mamifere, reptile, amfibieni, peşti şi nevertebrate.

Obiectivul Convenţiei este acela de a conserva zonele umede, fauna şi flora asociată,care servesc ca habitat al păsărilor acvatice, iar pe de altă parte constituie cele mai importante resurse de valoare economică, naturală, ştiinţifică şi recreativă, a căror pierdere ar fi ireparabilă.

Zonele umede cele mai cunoscute din judeţul Suceava sunt cele situate de-a lungul principalelor cursuri de apa – respectiv acumulările de la Rogojeşti şi Bucecea (de pe râul Siret), acumulările Moara şi Fălticeni (de pe râul Şomuzu Mare)…

Una dintre pădurile din zonele umede reprezentative ale judeţului nostru, este şi Rezervaţia forestiera de la Zamostea-Luncă, declarată rezervaţie naturală prin Decizia Comitetului executiv al Consiliului popular judeţean Suceava nr. 492 din 29 Octombrie 1973 (fiind inclusa și în Legea 5/2000, partea a III-a – zone protejate), în suprafaţă de 115,30 ha, Zamostea – Luncă se află situată pe malul drept al râului Siret, la 12 km nord de drumul naţional 29A Suceava – Dorohoi ce trece prin comuna Zvoriştea.

Dintre speciile lemnoase caracteristice acestei zone umede, se remarcă dominaţia stejarului (Quercus robur); carpenul (Carpinus betulus) este destul de bine reprezentat, iar teiul (Tilia cordata), cireşul sălbatic (Prunus avium), paltinul de câmp (Acer platanoides) şi plopul tremurător (Populus tremula) sunt destul de frecvente.

În zona de munte se întâlneşte ecobiomul mlaştinilor format din ecosisteme acvatice generatoare de turbă. Mlaştina este o formaţiune biogeografică acvatică neaerisită ale cărei plante în loc să putrezească sau să se mineralizeze după moarte se turbifică, aglomerându-se în cele din urma la fund sub forma de zăcământ turbos.

Mlaştinile se formează în depresiuni în care apele freatice sunt la mică adâncime şi unde iniţial apare un exces de umiditate. Ele iau naştere de obicei în cuveta fostelor lacuri, sau pe terenurile de alunecare unde se creează depresiuni largi şi puţin adânci în care se adună apa stagnantă potrivită pentru înmlăştiniri. Mlaştinile se mai formează pe terenuri ocupate anterior de păduri sau lunci sau pe terenuri împădurite, unde exista un exces de umiditate la suprafaţa unui sol impermeabil şi lipsit de scurgere superficială în condiţiile unui climat cu umiditate abundentă şi evapotranspiratie scăzută, precum şi la locul de ieşire a unor izvoare care întreţin, permanent sau temporar, condiţiile unei înmlăştiniri. Însuşirile biotopului favorizează instalarea unei vegetaţii hidrofile şi, legat de ea, a animalelor caracteristice biocenozelor din cadrul unor asemenea ecosisteme.

Pe teritoriul judeţului se întâlnesc şi zone umede atipice la care puţini s-ar aştepta să le întâlnească, aşa numitele tinoave sau turbării, aflate în zona montană.

Cele mai cunoscute tinoave sau turbării sunt Tinovul Găina – Lucina, Tinovul Poiana Stampei, Tinovul Şaru Dornei, Tinovul de la Româneşti. Aceste turbării au o vegetaţie specifică(muşchi de turbă), care reţin excesul de apă, asfel ca apa musteşte mai tot timpul, accesul fiind îngreunat. Tinoavele sunt caracterizate de o mare carenţă a solului in săruri minerale si în special calciu, de aceea flora este săracă şi puternic influenţată de aciditatea apei.

O caracteristica în ceea ce priveşte Tinovul Găina-Lucina este faptul că aici mesteacănul pitic se află la limita sudică a arealului său nordic. Tufele de mesteacăn pitic cresc pe un strat gros de turbă cu muşchi de tip arctic (Sphagnum) şi sunt dese, bine dezvoltate, uneori puternic încâlcite, asociate cu merişor (Vaccinium vitis-idaea) şi afin negru (Vaccinium myrtillus). Pe numeroasele ramuri uscate de dezvoltă lichienul (Cetraria caperata).

Desişul, greu străbătut mai ales pe timp umed, este invadat din ce în ce mai puternic de molid şi de pin silvestru, mai cu seamă pe latura de est, de numeroase tufe de sălcii de mlaştină, (Salix aurita şi Salix pentantra). La marginea dinspre vest, găsim exemplare de mesteceni pufoşi (Betula humilis, Betula pubescens).

Importanţa zonelor umede rezidă si din faptul că acestea se comportă ca nişte uriaşe filtre de apă, asigurând o apă potabilă pentru necesarul de zi cu zi al populaţiei.In acelasi timp trebuie subliniati si factorii estetici,stiintifici si educativi ai zonelor umede! Sănătatea lor reprezintă sănătatea întregului ecosistem, implicit şi sanatatea omului!

Publicitate

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.