O după amiază, cu cântec

Am aflat cu ocazia Zilelor Culturii Urbane de la Suceava că există în comuna Mihăileni o casă în care renumitul compozitor român George Enescu și-a petrecut o bună parte a copilăriei. Că această casă face obiectul unor eforturi lăudabile ale mai multor organizații din țară și din străinătate care urmăresc redarea ei circuitului cultural românesc și pentru că era prima dată când auzeam de ea, am considerat necesar să văd ce se întâmplă acolo.

Casa, deși este impropriu să numim așa ruina de la adresa respectivă, este un monument al dezinteresului național față de istoria românilor iar inițiativa Ralucăi Știrbăț de a demara o adevărată cruciadă pentru salvarea ei poate constitui momentul de cotitură în care societatea civilă să preia rolul de mediator între istorie și cultură. Nu e prima dată când inițiativa privată înlocuiește organizațiile statului și, cinstit vorbind, sperăm ca asta să se întâmple din ce în ce mai des iar asocierea Odrinului Arhitecților din România la acest demers le face cinste.

Am găsit la Mihăileni o mână de voluntari tineri care au ales comuna de la graniță și munca în locul petrecerilor de pe litoral și nici măcar un post de televiziune care să-i întrebe de ce. Am mai găsit un Alexandru Semeniuc mult mai plin de trac decât a fost la Suceava, poate conștient cumva că spiritul lui George Enescu era cumva prezent și mulțumit de oamenii care veniseră să-i cinstească memoria.

Pentru o oră perimetrul proprietății respective a fost locul de adunare al celor pentru care istoria viețuiește în ruine, oameni preocupați de readucerea frumuseților pe care le-am uitat ca popor, într-o realitate destinată generațiilor viitoare. Acolo, printre grinzi mâncate de cari și cărămizi țigănești, am avut ocazia să-l cunosc pe Directorul publicației Timpul, din Iași, Prof.univ.dr Daniel Șandru, unul dintre primii care a aderat la campania demarată de pianista Raluca Știrbăț, Președintă a Societății Internaționale George Enescu din Viena, un om care a reușit deja să strângă donații de peste 2000 de euro pentru salvarea casei din Mălini.

Proiectul adună binevoitori, nu vă împiedică nimeni să ajutați cu ce puteți, de la muncă directă și până la promovarea sa pe rețelele media. Arhitecții au văzut, s-au consultat și și-au dat verdictul, se poate, rămâne numai să vedem dacă suntem în stare ca popor să facem și altceva decât să însămânțăm peisajul României cu castele ale lui Dracula.

Momentul culminant a fost de departe recitalul lui Alexandru, un tânăr violonist cu mare viitor, care a adus cumva în prezent vremea marilor compozitori executând partituri foarte grele, din memorie, pe iarba din fața ruinei ce va redeveni un monument dedicat celui care ne-a dăruit Rapsodia Română. Am ascultat Bach, preferatul lui George Enescu, Balada lui Ciprian Porumbescu și, normal, o nocturnă a lui Enescu, într-o atmosferă de liniște incredibilă în care vioara sa a prins aripi.
Am plecat înapoi spre Suceava cu mare greutate, rupându-mă de oamenii pe care i-am cunoscut sau recunoscut, oameni care își urmau traseul stabilit către una din mânăstirile care fac faima Bucovinei. Mi-aș fi dorit să mai stau cu ei, vorbeau cu atâta dragoste despre lucruri necunoscute mie, aș fi vrut, încă îmi mai doresc să fiu ceva mai tânăr, să am timp să învăț măcar o parte din ce știu acești oameni minunați care s-au dovedit a fi arhitecții.