Orașul SUCEAVA

Împărtășește!

Implică-te! Suceava în imagini

Podu’

Data
Access
40 lei
Loc
Casa de Cultură a Sindicatelor

Luni, 16 Martie 2009, începând cu ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, Teatrul Metropolis Bucureşti prezintă piesa de teatru Podu’.

Participă: Horaţiu MĂLĂELE, Meda VICTOR, George IVAŞCU.

În funcţie de aşezarea din sală, preţul unui bilet variază între 40 şi 50 de lei. Elevii, studenţii şi pensionarii pot intra doi pe un bilet de 50 de lei.

Luni, 16 martie 2009, începând cu ora 19, scena Casei de Cultură a Sucevei a jucat rolul „podului sinucigaşilor” pentru trei destine omeneşti care s-au întâlnit prin aceeaşi dorinţă, aceea de a-şi pune capăt zilelor.

Primul dintre sinucigaşi este un metrolog (a se înţelge „om care măsoară de toate”) romantic şi prin profesie calculat şi „dependent de ceas”, personaj interpretat de către George Ivaşcu. În scurt timp, o domnişoară atrăgătoare (interpretată de către Meda Victor) i se alătură metrologului. Discuţii încep între cei doi pe motivulul „pierderii trenului către Dracu'”, discuţii care pun în evidenţă, indirect, personalitatea celor doi, prin replici tăioase. Metrologul se confesează domnişoarei, plângându-se de faptul că este mic de statură şi că doamnele doresc doar bărbaţi înalţi, deşi, spune el, se consideră un romantic.

Într-un moment de linişte în urma unei certe între metrologul frustrat şi domnişoara rece şi arogantă, îşi face apariţia cel de-al treilea personaj al piesei de teatru, un individ sărăcăcios îmbrăcat şi cu idei „neînţelese”, personaj interpretat de către Horaţiu Mălăele. Temperamentele asemănătoare ale celor trei sinucigaşi determină numeroase certe între personaje, izbucnite din varii motive. Vom afla că cel de-al doilea personaj este un artist eşuat care a încercat să se afirme în artele fine prin idei absurde, desigur respinse de către societate.

Între părţile masculine ale piesei iau naştere discuţii, iar metrologul îşi confesează frustrările şi artistului, spunând „ca între bărbaţi” şi faptul că a încercat toate vitaminele însă nu a reuşit sa crească în înălţime.

Deşi nimeni nu îşi divulgă încă intenţiile care l-au adus pe pod, se resimte tensiunea care zace în fiecare dintre personaje şi în curând, tema morţii apare în discuţie. Bineînţeles, tot metrologul, este cel care aduce în discuţie această temă, adresându-i artistului o întrebare: dacă crede că Moartea vine întruchipată în femeie fatală şi de ce nu, dacă domnişoara aflată la câţiva metri de ei nu este chiar Moartea.

Artistul care se autointitulează de mai multe ori „copilul secolului”, este amuzat de frământările metrologului, ba chiar vrea să-i spună şi domnişoarei că pentru metrolog ea seamănă cu Moartea. Deşi rece şi „înţepată” la început, domnişoara găseşte în vorbele artistului ocazia de a-şi pune în valoare talentul teatral şi joacă rolul Anei Karenina în faţa celor doi bărbaţi care priveau muţi de uimire. Satisfăcută de reacţia celor doi, domnişoara se entuziasmează şi renunţă la răceala de la începutul piesei, prezentându-se celor doi ca fiind actriţă.

Din nou se nasc discuţii, de această dată pe o pătură, la o „masă frăţească”. Sub influenţa băuturii, personajele îşi prezintă viaţa şi motivul care i-a împins la disperare într-atât încât să dorească să se sinucidă. Cel mai vulnerabil dintre cei trei, metrologul începe primul povestind despre femeia pe care o iubeşte dar care l-a respins din cauza înălţimii sale. Dar nu doar eşecul în dragoste este motivul metrologului, el este profund afectat şi obsedat de „lipsul” său. Următoarea care se confesează este actriţa care mărturiseşte ca toată viaţa şi-a dorit să fie actriţă, însă toate visele ei au fost spulberate de eşecul la o probă de examen în actorie.

În curând, şi motivul artistului pentru suicid este dezvăluit: numeroasele încercări de afirmare în pictură, literatură, muzică încheiate prin eşec. „Copilul secolului” nu găseşte altă soluţie decât moartea pentru a se afirma, fiind sigur de faptul că va fi apreciat după ce va fi mort. Pentru a se asigura că operele sale vor fi citite, artistul şi-a făcut cartea rezistentă la orice ar putea urma, convins fiind de geniul său nedescoperit.

Pe măsură ce momentul morţii lor se apropie, metrologul este cel care devine din ce în ce mai stresat, urmărind neîncetat ceasul. Ceilalţi doi nu se simt deranjaţi de trecerea timpului în defavoarea vieţii lor, ba chiar îl alungă şi îl insultă pe metrologul care din moment în moment le reaminteşte că acele ceasornicului se mută tot mai aproape de sfârşitul vieţii lor.

În ultimele minute de viaţă, metrologul stresat soarbe clipele rămase din ceasul argintiu în timp ce artistul povesteşte cu mândrie actriţei despre hobby-ul său, plimbatul de muşte. În momentul de maximă strânsură mentală, metrologul „delirează” şi face avansuri domnişoarei, foarte sigur pe „farmecele” sale şi romantismul său.

Momentul aşteptat de toţi soseşte şi în apropierea trenului către moartea lor sinucigaşii devin din ce în ce mai agitaţi şi mai violenţi, bătându-se pentru locul de pe calea ferată. În dorinţa fiecăruia de a muri primul, nici unul nu reuşeşte însă să o facă. Ameninţat de furia artistului şi a actriţei care îl învinuiau pentru eşecul lor, metrologul este primul care fuge de pe pod, mai încrezător în sine probabil, după experienţa trăită. Rămasă singură cu artistul, actriţa, într-un exces de disperare şi sub presiunea momentului, îl asaltează pe bărbatul de lângă ea cu farmece, sărutându-l însă şi ea pleacă, dând uitare acelei zile, în momentul în care un alt bărbat apare, redându-i speranţă. Dezamăgit încă o dată de neputinţa sa, artistul încheie piesa de teatru spunând că totuşi este trist pe poduri.

Reprezentaţia a fost îndelung aplaudată de publicul care a gustat din plin glumele şi ironiile presărate printre replici şi realismul cu care actorii şi-au interpretat rolul. Nu cred că temperamentul personajelor s-ar fi conturat la fel de bine în interpretarea altor actori, drept dovadă numeroasele rechemări pe scenă ale unui public care ar fi vrut mai mult din piesă. Glumele au fost prezente şi în afara piesei, regizorul Horaţiu Mălăele „răsplătind” publicul cu pălării aruncate în marea de aplauze.

Nimic mai potrivit pentru un sfârşit de primă zi a unei săptămâni decât să râzi şi să simţi „moartea dând târcoale” şi apoi trecând pe lângă tine cu viteza unui tren, pe pod.

Anca VASILENIUC

Promo

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.