Moş Grumeza de pe Trei Movile

Am plecat din Câmpulung Moldovenesc pe o vreme închisă şi mereu cu ameninţarea ploii în spate. Drumul nostru ducea către Moldoviţa, aşa că am optat să trecem pasul Trei Movile.

În Sadova, unde începe urcuşul, vremea părea că s-a mai îmbunătăţit şi am profitat de acest aspect pentru a face câteva fotografii. Sadova văzută de pe primele serpentine ale trecătorii oferă peisaje care ne duc imediat cu gândul la gura de Rai de pe piciorul de plai mioritic. Imortalizarea acestei privelişti o găsim în toate cataloagele şi paginile web dedicate turismului din această parte a ţării.

Norii negri au venit pe muţeşte şi ne-au alungat cu ploaia lor din punctul de belvedere în care ne instalasem.

Ajunşi la 1036 de m altitudine în vârful pasului Trei Movile, am aşteptat să luăm masa în aer liber. Erau două maşini cu turişti din Mureş la singura masă de lemn de pe vârf. Denumirea Obcinei Feredeului se trage de la baia de abur numită feredeu în trecut, probabil de la ceţurile arhiprezente care se ridică din aceşti munţi.

În vârful trecătorii se află o frumoasă cabană. Am aflat că a fost ridicată la ordinul lui Emil Bodnăraş prin anii 1960. Nu este conectată la reţeaua de energie electrică, însă foloseşte generatoare pe motorină pentru nevoile de curent electric. După 1990 a fost cumpărată şi a devenit proprietate privată.

Masa pe care am mâncat era acoperită, astfel că ploaia nu ne-a deranjat. Numai frigul ne făcea probleme. La un moment dat se apropie de noi un bătrân. Era Moş Grumeza, paznicul cabanei. Avea accent ucrainean şi am crezut că e huţul de prin satele de la nord de Vatra Moldoviţei. Mă păcălisem. Omul era de la Măriţei, sat colonizat masiv cu ruteni în perioada Bucovinei şi prin anumite conjuncturi a ajuns tocmai pe Trei Movile. Ne-a povestit lucruri interesante, mai ales din perioada comunistă. Cea mai tare istorie a fost despre nişte oameni din Măriţei, care au încercat să fugă din ţară pe la graniţa cu Iugoslavia, trecând Dunărea înot, după ce îi mituiseră pe grăniceri. Pentru ca grănicerii să nu fie învinuiţi, şeful fugarilor se înţelesese cu ei, ca unul dintre fugari să fie împuşcat. Ironia sorţii a făcut ca împuşcatul să fie tocmai şeful fugarilor.

Pentru că la ora 15 trebuia să fim în Moldoviţa, ne-am luat rămas bun de la Moş Grumeza şi am coborât de pe Obcina Feredeului. Drumul este bun şi acest pas a intrat deja în tradiţia Turului României la Ciclism. Şoseaua era udă, dar mai apoi când am ajuns la Ruşi pe Boul sau Paltinu, am găsit-o complet uscată. Aici încă nu plouase, dar era foarte rece pentru o zi de vară.