Crai Nou, bine-ai revenit în gara Burdujeni

Identitatea unei aşezări se bazează pe istoria şi specificul locului şi pe realizările oamenilor care, de-a lungul vremii, au răsărit din acea comunitate sau au fost adoptaţi şi şi-au legat numele într-un fel sau altul de ea. Dacă luăm cazul particular Suceava (şi judeţul şi oraşul), observăm că această identitate este pervertită prin: limitare, subţiere, rea-voinţă şi confuzie. Acest cumul de acţiuni perfide, generează în băştinaşi şi transfugi pripăşiţi, un complex de inferioritate. Reacţiunea constă în etalarea mândriei fundului gol, denumită şi bucovinism de cămin cultural.

Distrugerea sistematică, prin acţiuni concrete sau prin nepăsare, a simbolurilor care nu convin liniei adoptate de fosta conducere a judeţului, dusă mai departe cu deplin succes de cea actuală, este dovadă afirmaţiilor de mai sus. Probabil sunteţi la curent cu apelurile mele pentru reinstalarea statuii lui Petru I Muşat în centrul Sucevei şi implicarea în campania lansată de acest sait.

Bucovinismul deşănţat, practicat din prostie de vulg şi pe bani mulţi de scribălăi sulfuroşi, a dat naştere unor paradoxuri, care seamănă confuzie printre românii din alte părţi ale ţării şi din statele vecine. Mulţi dintre ei se întrebă destul de bulversaţi: De ce locuitorii Sucevei se bat cu cărămida în piept că sunt bucovineni, dacă Suceava a fost reşedinţa lui Ştefan cel Mare, socotit şi sfânt de unii? De ce mânăstirile din nordul Moldovei, ridicate de Muşatini, sunt bucovinene? De ce la Suceava nu se vorbeşte de personalităţi ale perioadei bucovinene, ci Bucovina înseamnă doar folclor contrafăcut, mâncare bună, alcool tare, clanuri de popi şi mafia lemnului?

Personalităţi româneşti ale perioadei ocupaţiei nordului Moldovei sunt multe. Câteva sunt cunoscute în întreaga suflare românească, dar cea mai mare parte a lor rămâne un mister total şi pentru locuitorii judeţului nostru. La nivel naţional, cea mai importantă personalitate a Sucevei, din perioada bucovineană, este Ciprian Porumbescu. Patriotul român şi muzicianul de geniu a trăit în raiul bucovinean confecţionat în nordul Moldovei de ocupantul neamţ. Pentru ideile sale, care slujeau idealul unirii tuturor românilor într-un singur stat, a înfundat puşcăria. Opereta sa, Crai Nou, a putut avea premiera, cu multe beţe-n roate, tocmai la Braşov. În spaţiul toleranţei interetnice şi intereligioase supreme, Bucovina mult trâmbiţată la nivel de clişeu de toţi proştii Sucevei, în frunte cu cel care se arată la ocazii speciale cu diagonala tricolor, creaţia lui Porumbescu nu a putut fi prezentată publicului la acea vreme.

Înainte ca gara Burdujeni să intre pentru un deceniu în reabilitare, atunci când era anunţată venirea unui tren, se auzeau acorduri din opereta Crai Nou. La un deceniu după ce clădirea a redevenit una din mândriile oraşului, Crai Nou tot nu se auzea. Am considerat şi susţin în continuare că acest detaliu ţine de identitatea aşezării noastre. În gările de peste munţi se aude Marşul lui Iancu, în sud se anunţă trenul pe Glasul roţilor de tren, la Craiova călătorii ciulesc urechile când aud M-a făcut mama oltean. În consecinţă, Crai Nou trebuia să se întoarcă în gara Burdujeni. Am făcut tot felul de demersuri, am cerut public acest lucru, am discutat şi cu mai multe persoane şi tot nimic.

În cele din urmă, am găsit un cetăţean de bine care, la rândul lui, a dus mai departe doleanţa mea până la un factor de decizie în această chestiune. De la discuţia iniţială şi până la schimbarea efectivă s-au scurs câteva luni. Zilele trecute, într-o dimineaţă mohorâtă, mă plimbam pe peronul gării Burdujeni aşteptând un tren. M-am bucurat enorm auzind, după două decenii apăsătoare de lipsă, Crai Nou în gara Burdujeni. Pentru cei mai mulţi acest lucru poate fi banal, pentru mine este o bucurie fără margini şi o reparaţie adusă identităţii locului.