Credeți că există viață culturală în Suceava?

Tot mai multe voci în ultimul timp au un ton ceva mai nemulțumit când vorbesc de ceea ce oferă orașul Suceava la capitolul viață culturală. Fie că sunt nemulțumiți de lipsa cinematografului, fie că îi deranjează faptul că în oraș nu există un complex sportiv normal. Când am venit eu pentru prima dată în oraș nu exista nici teatru, nici piste de ciclism și nici drumurile nu erau mai bune decât acum. Cu toate acestea orașul s-a schimbat mult de atunci.

N-aș putea spune totuși că acest oraș este lipsit de viață culturală. Numai de la începutul anului 2011 s-au jucat pe scena Casei de Cultură câteva piese de teatru, fie că erau de la București, fie de la Botoșani. La Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera Suceava sunt organizate mereu activități culturale sau lansări de carte, fie cu ocazia Unirii Principatelor Române sau în legătură cu orice alte evenimente. Concerte sunt în permanență în numeroasele mall-uri din oraș sau în la fel de numeroasele cluburi și pub-uri. De asemenea, la Cărturești sau Mall Galery sunt organizate lansări de carte, întâlniri cu autorii.

N-aș putea afirma nicidecum faptul că viața culturală suceveană este la același nivel cu cea din București sau Cluj pentru că ar fi greșit și este nedrept. Sunt orașe care oferă mai mult, dar și cererea este mai mare. Viața culturală ne-o facem noi, locuitorii orașului. Mă întreb câți din cei care sunt nemulțumiți de inexistența teatrelor și a cinemotografelor au fost aseară la piesa de teatru Cafeneaua cu Horațiu Mălăiele, Dana Dogaru și Emilia Popescu? Sunt convinsă că nu prea mulți. De ce să strigăm în gura mare că nu avem nimic, nici o activitate demnă de atenție dacă atunci când sunt, fie ele puține la număr, preferăm să stăm acasă sau să facem orice altceva? Câți suceveni au mers de exemplu la Iulius Mall nu doar pentru cumpărături, dar pentru a admira expozițiile de fotografii de acolo?

Eu cred că cei interesați să-și petreacă timpul plăcut vor găsi întotdeauna o modalitate potrivită, plăcută. Într-adevăr lipsa cinematografului este una adânc simțită și resimțită, iar mai marii orașului ne promit de câțiva ani unul. Și iarăși revin asupra ideii că dacă ne-ar păsa mai mult nouă, cetățenilor, am presa mai mult pe cei responsabili pentru a accelera construirea acestuia.

Adevărul este că ne place să ne plângem și mai puțin să acționăm. Așa puține la număr cum sunt evenimentele frumoase din orașul nostru de ce să nu profităm de ele din plin atunci când le avem?