Muzeul Național al Bucovinei

Muzeul Sucevei a luat fiinţă în 1895 şi a căpătat statut de persoană juridică la 4 Ianuarie 1900. Colecţiile sale s-au format atât în urma lucrărilor de degajare a Cetăţii de Scaun, de pământul şi molozul depus de-a lungul timpului, dar şi de descoperirile anterioare, cât şi în urma unor donaţii ale locatarilor oraşului.

În primii ani de existenţă Muzeul Sucevei a avut mai multe sedii: o chilie de la Sfântul Ioan, cazarma Jandarmilor, Liceul de fete, Cafeneaua Armenească, sediul primăriei, pentru ca după primul război mondial să fie amenajat în Localul Casei Naţionale, în care a funcţionat până în 1967.

De-a lungul timpului denumirea muzeului a variat: Muzeul Oraşului Suceava, Muzeul Orăşenesc, Muzeul Regional, Muzeul Judeţean (după 1968), Muzeul Bucovinei (după 1990), Muzeul Naţional al Bucovinei (după 1994), Complexul Muzeal Bucovina (din 2002), Muzeul Bucovinei (din 2010).

Astăzi colecţiile componenete Muzeul Bucovinei sunt diverse şi însumează un număr impresionant de obiecte: colecţii de arheologie şi istorie, ştiinţele naturii, etnografie şi artă populară, memoriale, artă plastică.

Istoric

Iniţiativa celor câţiva suceveni de a înfiinţa o societate cu scopul de a păstra şi valorifica pentru public vestigiile istorice ale oraşului a avut câţiva paşi premergători, până în momentul în care sucevenii au realizat importanţa păstrării identităţii lor culturale, dar şi a vestigiilor găsite în oraş. În încercarea de a opri degradarea continuă a ruinelor Cetăţii de Scaun, de unde se lua piatră pentru construcţiile din oraş, în anul 1887 primăria va lua hotărârea de a interzice distrugerea zidurilor şi păşunatul în apropierea monumentului, introducându-se şi amenzi severe.

Necesitatea apariţiei unui muzeu la Suceava, urmându-le pe cele deschise la Siret şi Cernăuţi, a apărut mai ales după ce au început lucrările de degajare a ruinelor Cetăţii de Scaun a Sucevei de către arhitectul Carl Romstorfer.

Pentru a împiedica dispersarea materialelor descoperite la Suceava în muzeele din imperiu sau mutarea lor la Muzeul regional de la Cernăuţi, recent înfiinţat, la propunerea profesorului Iosef Fleişer s-a solicitat autorităţilor înfiinţarea unui muzeu local ca şi sucursală a celui de la Cernăuţi.

La 7 Noiembrie 1899, Dieta Bucovinei aprobă statutele Societăţii Muzeul a cărui rol declarat era acela de a servi la cunoaşterea ţării din punct de vedere arheologic, istoric, artistic, etnografic şi de ştiinţele naturii.

Prezidată de Franz von Des Loges, la acea dată primar al oraşului Suceava, în ziua de 4 Ianuarie 1900 este convocată o adunare de constituire a Societăţii Muzeul.

Întregul comitet ales a fost format din oameni valoroşi, având ocupaţii conexe culturii. Preşedintele Societăţii nou înfiinţate, Ştefan de Repta, făcea parte dintr-o veche familie bucovineană care a dat numeroase personalităţi, fiind profesor şi apoi director la Liceul Greco-Oriental, viitorul Liceu Ştefan cel Mare din Suceava. Primar între anii 1891 şi 1914, Franz von Des Loges a rămas în memoria localnicilor drept unul dintre cei mai activi edili suceveni, iar pentru meritele sale a şi fost decorat de către statul român. Numit secretar al Societăţii, George Mihuţă era preot, doctor în teologie, preocupat de istoria locurilor natale. Casierul Societăţii, Animpodist Daschievici era doctor în filozofie şi profesor de istorie şi geografie la Liceul Greco-Oriental.

Având în vedere mult prea scurta prezenţă în funcţia de custode al muzeului a profesorului Fleişer, putem considera că adevăratul prim„muzeograf, în sensul de astăzi al cuvântului a fost Alfred von Peyersfeld. Activitatea sa în ceea ce priveşte inventarierea patrimoniului adunat, dar nesistematizat, este impresionantă, reuşind să realizeze primele registre de inventar ale muzeului, cum este catalogul colecţiei de monede şi medalii care în anul 1914 număra 2.415 monede şi 68 medalii sau cel de cărţi şi publicaţii început în anul 1906 şi continuat ulterior de cei doi custozi ai muzeului dintre cele două războaie mondiale, Dr. Rudolf Gassauer şi Nicon Turturean, profesori la Liceul Ştefan cel Mare.

La 12 ani de la întemeierea instituţiei, apare o primă lucrare despre activitatea muzeului sucevean, editată la Cernăuţi, de către acelaşi Alfred von Peyersfeld, atât ca broşură separată, cât şi ca articol în Anuarul Muzeului Cernăuţean. Lucrarea prezintă principalele motive care au stat la baza înfiinţării unui muzeu la Suceava, etapele de constituire, organizarea sa. Ca o dovadă a importanţei de care se bucura Societatea Muzeul, pe lista membrilor fondatori figurau, alături de profesori, avocaţi, moşieri, membri ai clerului, funcţionari ai statului de diverse grade. Alături de cei 46 de membri fondatori existau un număr de 51 de membri activi, iar ca membru onorific, arhitectul Carl Romstorfer.

Faptul că patrimoniul s-a mărit exponenţial de la an la an, a dus la necesitatea de a găsi noi şi noi locaţii care să-l adăpostească, dar şi să-l prezinte publicului vizitator, una din cele mai importante meniri ale instituţiei muzeale. După ce în 1905, muzeul beneficia de două săli la noul hotel al oraşului Suceava, un an mai târziu are loc o nouă mutare, în cazarma oraşului, aici deschizându-se o primă expoziţie la 6 august 1906, obiectele fiind expuse în dulapuri şi vitrine de sticlă. Primul ghid al muzeului (asistent pentru vizitatori) a fost numit acelaşi von Peyersfeld.

O dată cu Unirea Bucovinei cu România a fost necesară o reînfiinţare a muzeului în cadrul autorităţii noului stat. Într-o adresă din 12 Decembrie 1923, prefectul Sucevei solicita Ministrului Artelor trecerea muzeului, iniţial o societate privată, în proprietatea Primăriei. Zece zile mai târziu, este primit răspunsul: „avem onoarea de a vă face cunoscut că aprobăm să se treacă în Proprietatea Primăriei oraşului Suceava obiectele aflate în posesiunea Societăţii Muzeului Local”. Imediat, în anul 1924 la Tribunalul Sucevei este înscrisă ca persoană juridică Societatea Muzeul din Suceava. Prin statutul înregistrat (păstrat în forma iniţială), societatea îşi propunea să promoveze şi să lărgească cunoştinţele arheologice, istorice, cultural-istorice, etnografice şi istorico-naturale ale ţării. De asemenea, societatea avea ca scop explorarea oraşului Suceava şi a împrejurimilor sale, iar rezultatele acestor cercetări vor fi prezentate în cadrul unor expoziţii şi vor fi publicate sub formă de rapoarte sau articole. Colaborarea cu Muzeul Bucovinei se păstra în continuare, iar în caz de dizolvare a muzeului sucevean, patrimoniul său se va fi transferat la Cernăuţi, deşi soarta a vrut să fie tocmai invers. Se păstra statutul anterior, cu mici modificări date de necesitatea traducerii lui în limba română.

După ani de muncă, în 1928 va fi inaugurat muzeul închinat lui Ciprian Porumbescu. Deşi s-a dorit ca acesta să îşi aibă sediul la Cernăuţi, diverse impedimente i-au schimbat locaţia la Suceava, ca secţie a Muzeului orăşenesc. Preotul Constantin Morariu a fost cel care a luptat pentru ca acest muzeul să fie înfiinţat cu scopul de a cinsti memoria marelui compozitor bucovinean. Printre exponate se găseau violoncelul lui Ciprian, portrete şi fotografii, partituri, scrisori, obiecte personale ale compozitorului şi familiei sale.

În aceste prime decenii de existenţă a muzeului cea mai mare problemă cu care s-a confruntat, după lipsa unor fonduri importante, a fost inexistenţa unui spaţiu adecvat. Încă de la început, colecţiile sale au fost mutate în trei locaţii succesive, iar mărirea substanţială a patrimoniului, prin numeroase descoperiri, dar şi donaţii particulare, a adăugat noi probleme custozilor muzeului. Dintr-una dintre locaţii, cea din cazarma oraşului, vor dispărea obiecte de patrimoniu. După război, până în anul 1923, colecţiile muzeului au fost adăpostite clădirea Liceului de fete, după ce Dr. Eusebie Popovici nu a mai fost director, s-a dorit din nou mutarea, realizată abia în 1928, de data aceasta în sediul primăriei. Se resimţea tot mai acut lipsa unei clădiri adecvate în care instituţiile culturale să îi poată primi pe cei dornici de îmbogăţire spirituală, biblioteca fiind în aceeaşi situaţie Muzeul nomad, după cum îl numeşte Leca Morariu, îşi va continua peregrinările prin oraş până când va ajunge în alt sediu, de această dată adecvat. Casa Naţională era construită în stil clasic, de plan dreptunghiular, pe trei nivele, iar în partea centrală avea o intrare somptuoasă în formă de U cu scări în spirală. Alături de sediul muzeului împreună cu secţia dedicată lui Ciprian Porumbescu, aici se mai găseau biblioteca, o sală de conferinţe şi concerte, prăvălii. Ridicată după proiectul arhitectului Conrad Bittner, clădirea avea două corpuri, primul de la începutul secolului XX, iar al doilea după primul război mondial. Din păcate, politica autorităţilor comuniste de sistematizare a distrus această clădire pentru care mulţi intelectuali suceveni s-au luptat să fie ridicată în anii de după primul război mondial cu scopul de a fi vatra culturală a românilor suceveni. Imobilul, situat în zona centrală a oraşului pe strada 6 Noiembrie, numărul 2, a găzduit muzeul începând din anul 1932 şi până în anul 1968.

Conform dispoziţiei din 19 Mai 1947 Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, acea parte a colecţiilor Muzeului Bucovinei, evacuate în România, intrau în componenţa muzeului din Suceava. Acesta este şi momentul în care se schimbă şi titulatura instituţiei devenind Muzeul Regional al Bucovinei, dezvăluind dorinţa de continuitate şi de păstrare a valorilor celor două instituţii unite. Din motive politice, această nouă titulatură va fi păstrată doar pentru scurt timp, doar patru ani, în anul 1951, devenind Muzeul Raional Suceava, în 1952, Muzeul Regional Suceava, pentru ca în 1968 să primească numele de Muzeul judeţean Suceava păstrat întreaga perioadă comunistă.

Şansa muzeului din Suceava în anii ’50 ai secolului trecut, dar şi în următoarele decenii, a fost deschiderea şantierelor arheologice de la Cetatea de Scaun, Cetatea Şcheia şi Curtea Domnească. Beneficiind de moştenirea unui oraş medieval în care descoperirile se făceau la orice pas, dar şi de sistematizarea comunistă, arheologii suceveni au putut valorifica o mare gamă de descoperiri realizate mai ales între anii ’60-’80 ai secolului XX, când Suceava cunoaşte un avânt constructiv fără precedent, şi mult mai puţin în deceniile următoare.

În anul 1953 va fi redeschisă expoziţia organizată în amintirea marelui compozitor bucovinean Ciprian Porumbescu.

Treptat această secţie va fi îmbogăţită cu noi donaţii care vor oferi posibilitatea lărgirii activităţii muzeografilor prin deschiderea unei case memoriale la Stupca (23 Noiembrie 1971), localitate care astăzi îi poartă numele. Casa memorială avea în patrimoniul său aproape toate partiturile compozitorului în original, numeroase scrisori, obiecte personale.

Colecţia de artefacte de ştiinţele naturii a muzeului orăşenesc este pomenită încă din anul 1910 într-un articol despre descoperiri geologice în Cernăuţi şi împrejurimi, aici se găsea un craniu de Bos primigenius. Secţia de ştiinţele naturii aflată în localul fostei şcoli primare de băieţi, ridicată între anii 1811-1814, supusă unei ample lucrări de restaurare, prezenta o expoziţie permanentă după criteriul ecologic pe medii de viaţă (biotopuri) la care se adăugau eşantioane de geologie şi paleontologie.

În anul 1968, în clădirea unui vechi han din secolul XVII, este deschisă secţia de etnografie valorificând una dintre cele mai importante şi valoroase zone etnografice a României, cea a Bucovinei. Apariţia acestui nou muzeu împlinea o lungă tradiţie a preocupărilor pentru obiceiurile şi portul popular bucovinean încă de la sfârşitul secolului XIX.

În anul 1961 este inaugurată şi expoziţia de artă plastică unde se întâlnesc lucrări de pictură, grafică şi sculptură ale unor valoroşi artişti bucovineni de la sfârşitul secolului XIX, cât şi pictori români începând cu perioada dintre cele două războaie mondiale şi până astăzi.

În anul 1975, prin iniţiativă locală, a fost creat Laboratorul Zonal de Restaurare ai căror specialişti au salvat mii de piese de patrimoniu de la degradare, iar colaborarea fructuoasă cu alte muzee i-au mărit prestigiul.

În anul 1982, Muzeul se măreşte cu o nouă clădire, cea a Planetariului, special amenajată activităţilor destinate popularizării astronomiei. Pentru a ilustra câteva din fenomenele astronomice frecvent întâlnite, Planetariul a fost dotat cu o sală de formă circulară. Elementul de unicitate a acestei săli este dat de imaginea Sucevei pictată de Maestrul Mircea Hrişcă, aflată de jur împrejurul cupolei.

După dărâmarea Casei Naţionale, noul sediu al muzeului a devenit localul fostei Prefecturi, o construcţie ridicată în anul 1904, în stil neoclasic. Arhitectul J. Bochner a conceput clădirea pe două niveluri şi o curte interioară. În acest local expoziţia va fi inaugurată în anul 1969 şi cuprindea istoria Sucevei din cele mai vechi timpuri şi până în epoca medievală când oraşul, ca principală reşedinţă domnească va cunoaşte cea mai mare dezvoltare. O nouă etapă în viaţa muzeului va începe o dată cu încheierea amplelor lucrări de restaurare a clădirii din strada Ştefan cel Mare, numărul 33, când se inaugurează o nouă expoziţie permanentă, iar aspectul interior al clădirii este sensibil modificat pentru a răspunde cât mai bine cerinţelor muzeografice ale epocii. Realizat de întreprinderea Decorativa, specializată în proiectarea şi realizarea de expoziţii muzeale, Muzeu de Istorie, în forma să reînnoită, va fi inaugurat la 17 Iulie 1980. Prin reamenajarea spaţiului de la etaj, rezulta un traseu circular cu 27 de săli în care istoria României era desfăşurată cronologic, începând din paleolitic şi până în prezent. O atenţie specială era acordată Sucevei, în calitatea sa de principală reşedinţă domnească în Moldova medievală, dar şi evoluţiei ulterioare a zonei de nord a Moldovei, intrată în componenţa statului austriac. Întreaga expunere era prezentată didactic, răspunzând necesităţilor celor mai numeroşi vizitatori care erau elevii.

O noutate în cadrul desfăşurării expoziţiei l-a constituit Sala Tronului o reconstituire muzeografică a unei săli existente la Cetatea de Scaun în zona de la etaj, azi dărâmată. Această reconstituire a avut la bază descoperiri arheologice, imagini de epocă, descrieri istorice, fondul sonor fiind asigurat de un fragment din piesa de teatru Apus de soare de Barbu Ştefănescu-Delavrancea, în interpretarea inconfundabilă a marelui actor care a fost George Calboreanu.

Muzeul de Istorie din Siret, inaugurat în 1985, a fost deschis într-o casa de referinţă pentru istoria locală, fiind proprietatea avocatului Emanoil Samuşco, fost primar. Aici, valorificându-se materialele neutilizate în noul muzeu judeţean, dar şi descoperiri din zona oraşului Siret, s-a marcat importanţa acestui oraş, cu numeroase vestigii din epoca de început a statului moldovean.

În anul 1990 se petrec câteva schimbări în cadrul muzeului sucevean care devine pentru o scurtă perioadă Muzeul Bucovinei, iar apoi din anul 1994, Muzeul Naţional al Bucovinei în subordonarea directă a Ministerului Culturii.

Clădirea Muzeului de Ştiinţele Naturii a fost modernizată între anii 1992-2000, inaugurându-se o nouă expoziţie permanentă care valorifica vechea colecţie, dar şi numeroasele colecţii adunate între timp.

La Muzeul de Istorie a fost deschisă Sala Tezaur, cea mai importantă realizare muzeografică după expoziţia permanentă inaugurată cu mai bine de două decenii în urmă. Necesitând dotări specifice de siguranţă şi asigurarea microclimatului, noua expoziţie a necesitat numeroase pregătiri preliminare, reprezentate de selectarea obiectelor, a vitrinelor, tipului de mobilier, suportul textil şi dotări de securitate.

Acum o sută de ani membrii Societăţii Muzeul căutau soluţii pentru atragerea vizitatorilor, astăzi mijloacele de persuasiune sunt mult mai multe şi mai variate, dar şi publicul larg are o gamă largă de posibilităţi de a-şi petrece timpul liber, de aceea oameni care slujesc astăzi muzeul trebuie să găsească noi şi noi soluţii ca istoria, folclorul, fauna şi flora specifică locului să fie prezentate într-o formă cât mai atractivă. Dacă expoziţia permanentă a Muzeului de Istorie era în anul 1980 una din cele mai avangardiste, astăzi soluţiile de amenajare a unei expoziţii şi de interacţiune cu publicul s-au modificat semnificativ. Pentru a suplini lipsa unui teatru şi a unei filarmonici, în muzeu se organizează frecvent piese de teatru şi serate muzicale, unde sunt invitaţi atât artişti consacraţi, cât şi amatori. În fiecare joi după-amiază, holul central al muzeului se umple de publicul dornic de a auzi muzică de calitate de diverse genuri. Intrată în tradiţie este Noaptea cea mai lungă, eveniment desfăşurat în noaptea de 22 decembrie, când se comemorează revoluţia din decembrie 1989. De fiecare dată, sunt prezenţi artişti plastici, poeţi, iubitori de cultură dornici să împărtăşească amintiri legate de eveniment. Din dorinţa de a aduce publicul mai aproape de istoria Sucevei de odinioară, în ultimii ani sau organizat evenimente culturale în care un rol important i-a revenit Festivalului de Artă Medievală de la Suceava, a cărui primă ediţie s-a desfăşurat în anul 2006. Ulterior, în fiecare an în Cetatea de Scaun a fost prezentată o dramatizare a unui eveniment istoric, având la bază o riguroasă documentare ştiinţifică, eveniment care a marcat istoria Sucevei şi a Moldovei medievale: înscăunarea ca domn al Moldovei a lui Ştefan cel Mare, judecarea unui boier trădător sau intrarea lui Mihai Viteazul în Cetatea Sucevei în anul 1600. Cu ocazia împlinirii a 620 de la prima atestare documentară a Cetăţii de Scaun a fost organizat un amplu spectacol cu reconstituirea asediului Cetăţii în anul 1476 de către Mahomed II. Cei 90 de ani de la unirea Bucovinei cu România au fost şi ei sărbătoriţi prin reconstituirea intrării trupelor române în oraş, dând posibilitatea sucevenilor de a retrăi emoţia acelor evenimente Încredinţaţi că patrimoniul muzeului sucevean este astăzi echivalent cu cel al oricărui muzeu european de aceeaşi factură, după anul 2000, specialiştii muzeului au realizat câteva expoziţii de anvergură în afara graniţelor: Bucovina Necunoscută – în Germania (2007), Cultura Cucuteni – Polonia (Varşovia şi Bytom), Elveţia şi Vatican (2008-2009) sau Mănăstiri ortodoxe din Bucovina şi retable din Flandra – în Franţa (2006).

Conferinţa internaţională Dyes in History and Archaeology desfăşurată la Suceava, a prilejuit editarea în anul 2006 a unei lucrări care trecea în revistă cele mai importante piese restaurate în Laboratorul Zonal în ultimii ani: veşmântul descoperit în Biserica Sf. Gheorghe – Mirăuţi (1997), obiectele de podoabă şi textilele arheologice de la Mănăstirea Probota, obiectele de podoabă şi accesoriile vestimentare de la Biserica Sfântul Nicolae din Bălineşti.

La capitolul tradiţii, amintim Sesiunea anuală a Muzeului Bucovinei cu două secţiuni: Artă şi civilizaţie medievală (în 2009 la ediţia XVI) şi Bucovina-File de istorie (în 2009 la ediţia XI). În fiecare an, la aniversarea unirii Bucovinei cu România, simpozionul adună invitaţi din toată ţara, de la muzee, universităţi şi institute de cercetare, dar şi din Ucraina şi Republica Moldova, pentru a aminti de faptul că trecutul poate fi o legătură peste timp. Pentru invitaţi, Secţiile de Istorie şi Arheologie, pregătesc lansări de carte, vernisaje de expoziţii şi excursii la monumentele din judeţ.

Program de funcționare

• luni – vineri / 9:00 – 17:00

Contact

• Muzeul Național al Bucovinei
• http://muzeulbucovinei.ro
• contact@muzeulbucovinei.ro
• voice+4 0230 216 439
• fax+4 0230 522 979
• strada Ștefan cel Mare, numărul 33, 72003, Suceava, județul Suceava
• Download vCard