Istoria orașului

Urmasii lui Stefan cel Mare, Bogdan al III-lea, Stefanita Voda, dar mai ales Petru Rares, continuand politica inaintasilor sai, au cautat sa tina Suceava la nivelul dezvoltarii sale economice, artistice si culturale atins in vremea lui Stefan cel Mare. Au fost inaltate noi constructii, dintre care unele ca: Mitropolia Moldovei (1522), biserica “Sf. Dumitru” (1535), biserica “Sf. Inviere” (1550) etc., s-au pastrat pana astazi. Numerosi calatori straini, care au trecut prin Suceava in secolul al XVI-lea sau la inceputul secolului urmator, fac aprecieri elogioase asupra capacitatii de aparare a orasului. Astfel, francezul Blaise de Vigenère (1523 – 1596) scrie ca a strabatut “Valahia Mica” (Moldova) “al carei oras mai de seama este Suceava, intarit de minune si aproape de necucerit”. Un alt calator, Paolo Bonici, scria ca “Dupa ce am cutreierat toata tara Moldovei, mi se pare ca Suceava este locul cel mai bun care se poate afla si mai ferit de navaliri”.

Din a doua jumatate a secolului al Xvi-lea rolul Sucevei ca resedinta domneasca incepe sa scada. Ilias Voda, fiul lui Petru Rares, sta mai mult la Iasi decat la Suceava, care in deceniile urmatoare trecea pe locul secundar, in timp ce Iasii devin tot mai frecvent resedinta preferata. Stefan Rares a voit chiar, se pare, sa zideasca o cetate la Iasi. Alexandru Lapusneanu emite mai multe documente de la Iasi decat de la vechea resedinta, Suceava. Nu exista insa o data precisa care sa marcheze mutarea resedintei domnesti de la Suceava la Iasi – incat, atunci cand, in a doua domnie a sa, Alexandru Lapusneanu primea de la Poarta porunca sa mute resedinta la Iasi in 1564, si sa darame cetatile, Iasii incepusera sa devina resedinta preferata a unor domni.

Cetatea de Scaun, careia I se produc unele stricaciuni in 1564, nu este asadar parasita ca resedinta de la aceasta data. Dar orasul Suceava, incepand din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, isi pierde treptat-treptat stralucirea, rolul, insemnatatea, – desi mutarea resedintei la Iasi nu a insemnat o parasire brusca si totala a Sucevei de catre domni. Dealtfel si pana la aceasta data, acestia, dupa obiceiul si traditia statornicita, aveau mai multe resedinte pe cuprinsul tarii. Dupa Alexandru Lapusneanu, unii dintre ei – si mai cu seama acei domni care, prin interese, erau legati mai mult de Polonia decat de Poarta otomana, dar si alti domni, ca Vasile Lupu – din motive politice, au preferat inca si ulterior, pana la sfarsitul secolului al XVII-lea sa stea la Suceava, si nu la Iasi. Odata cu mutarea resedintei la Iasi se produceau mutatii in legaturile economice ale Moldovei si se accentua subordonarea tarii fata de Poarta, desi lupta pentru neatarnare a continuat, in conditiile mai dificile si mai complexe ale adancirii crizei Imperiului otoman si intensificarii expansiunii imperiilor habsburgic si tarist.

Din vremea lui Alexandru Lapusneanu si pana la distrugerea Cetatii de Scaun, in 1675, in anii domniei lui Dumitrascu Cantacuzino, orasul este martorul multor evenimente de seama. Participand la coalitia antiotomana, in vremea domniilor lui Aron Voda si Stefan Razvan, Moldova – si odata cu dansa si Suceava – traieste clipe de nepieritoare marire in vremea lui Mihai Viteazul. La 21 mai 1600, armatele acestuia intra fara lupta in Cetatea de Scaun a Moldovei, realizandu-se astfel prima unire politica a tarilor romane. Tara Romaneasca, Transilvania si Moldova se afla, sub raport politic, pentru prima oara sub sceptrul unui singur conducator. La 29 mai 1600, noul parcalab al Cetatii jura credinta domnului: “Eu, Ioan Kapturi, parcalabul Cetatii Suceava, ma jur ca voi fi drept si cu credinta domnului meu, stapanitorul si domnul Ardealului, Tarii Romanesti si Moldovei, mariei sale lui Mihai Voda si fiului mariei sale, lui Petru Voda, tot asa ii voi fi drept si cu credinta si voi tine pentru amriile lor Cetatea ce mi-a fost incredintata mie dupa priceperea mea, pana imi va sta capul”.

Fara a mai atinge insa nivelul stralucirii si gloriei din vremea epocii lui Stefan cel Mare si a lui Petru Rares, Suceava cunoaste in timpul lui Vasile Lupu (1634-1653), un nou moment de inflorire economica si culturala, dupa care urmeaza declinul. Vasile Lupu face ample lucrari de restaurare, consolidare atat la Cetatea de Scaun cat si la Curtea Domneasca. Bogatul material arheologic, rezultat de pe urma sapaturilor efectuate in ultimii ani, vine sa imbogateasca cu noi si semnificative amanunte acele informatii documentare ce atesta ca acest domn a incurajat dezvoltarea edilitara a orasului Suceava, productia de marfuri si comertul.

Parasirea Sucevei de catre domni, dar mai ales desele razboaie turco-polone din a doua jumatate a secolului al XVII-lea afecteaza in mod deosebit nordul Moldovei si accelereaza procesul de decadere a orasului. Cetatea de Scaun este distrusa din porunca Portii otomane la inceputul ultimului sfert al veacului al XVII-lea, pentru a nu putea fi folosita de domnii ostili turcilor sau de catre armatele polone. In ultimul deceniu al secolului al XVII-lea polonii fortifica cu sant si val de aparare manastirea armeneasca Zamca, din partea nord-vestica a orasului, incercand astfel sa-si mentina cativa ani garnizoanele la Suceava. Evenimentele amintite au dus la imputinarea locuitorilor orasului si la distrugerea majoritatii constructiilor sale. Cu toate acestea, unele din vechile edificii, vechile sale biserici, ruinele celor doua cetati si ale Curtii Domnesti, fostul Han Domnesc, unele case in vechiul stil moldovenesc din secolul al XVIII-lea au ajuns pana in zilele noastre.

Cand, in 1774, partea de nord a Moldovei este cotropita si anexata la Imperiul habsburgic, orasul Suceava intra intr-o noua etapa a evolutiei sale, foarte critica, mai ales in primele decenii de dupa instaurarea noii stapaniri. Autoritatile habsburgice, ca si numeroasele trupe imperiale stationate la Suceava si imprejurimi au fost primite cu vadita ostilitate si de suceveni, ca si de populatia romaneasca din celelalte localitati anexate. In 1777, cand Habsburgii au organizat o mascarada a depunerii juramantului de “credinta” fata de imperiu, silind populatia sa repete cuvintele unui text ticluit anume la Viena, langa Suceava, la Udeti, mai multi tarani, in frunte cu Popa Andrei, s-au ravratit, au refuzat sa jure fidelitate noii stapaniri si “inarmati cu furci, cu coase si topoare” au trecut granita proaspat stabilita, in Moldova.

Nesocotirea limbii, obiceiurilor, vechilor traditii culturale, profanarea unor monumente istorice, dar mai ales cresterea fiscalitatii si obligatiilor, aducerea trupelor straine, actiunile de colonizare intreprinse de Habsburgi au avut si pentru Suceava consecinte dramatice. Comisia de delimitare a noilor frontiere, impuse arbitrar de catre Curtea din Viena, constata in anul 1785 ca, la sfarsitul secolului al XVIII-lea, in urma invaziilor straine si a jafurilor intreprinse in zona Sucevei, orasul trecea printr-o perioada de decadere si parasire, incat mai existau doar vreo 50 de case locuite. Informatia aceasta, care poate fi, in mod evident, o exagerare a realitatii, era invocata de autoritatile habsburgice pentru a incuraja actiunea de colonizare cu elemente straine, aduse din Imperiu. Documentul citat – pastrat in arhivele Casei memoriale a etnografului si folcloristului Simeon Florea Marian din Suceava – ne informeaza, in continuare, ca, in consecinta, Curtea din Viena a dat dispozitii ca “oricine sa-si aseze casa pe locurile pustii, pentru a face din nou orasul”. Aceasta dispozitie, privitoare la refacerea Sucevei pe calea colonizarii a fost mentinuta de austrieci in tot timpul administratiei militare.

Unele din vechile ctitorii din Suceava au ajuns, in timpul stapanirii habsburgice, intr-o stare jalnica, de paragina. In 1813, de pilda, in urma unei plangeri a locuitorilor din Suceava, cercetandu-se la fata locului mobilul pricinii respective, se facea constatarea ca “vechea, asa-numita biserica mitropolitana Mirauti, parasita de peste 300 de ani, in care timp s-a cladit actuala biserica mitropolitana unde s-a transferat serviciul divin, este o ruina totala, o simpla gramada de piatra si caramida; toate usile, ferestrele, chiar lemnaria acoperisului si alte parti de vremelnica reparatie ale acestuia au fost furate; turnul sustinator al boltii precum si partea cea mai mare a peretilor, prabusite”. Fosta mitropolie a Moldovei din vremea Musatinilor, consemna acelasi document, “ a devenit magazia statului (habsburgic), pentru depozitare de fan si paie”.

Pagina: Pagina anterioară 1 2 3 4 5 6Pagina următoare