Istoria orașului

Partea rapita de imperiali, nordul Moldovei, cu atat de bogate marturii ale istoriei si civilizatiei, a fost numita, in mod frecvent de catre noii stapani Bucovina. La inceput acest teritoriu a stat sub administratia militara, intre 1774-1786, apoi a fost incorporat la provincia Galitia, ca al 19-lea cerc administrativ al acesteia. Pentru Suceava, ca si pentru celelalte localitati anexate la imperiu, aceasta etapa a avut urmari dintre cele mai grave. Autoritatile habsburgice au incurajat procesul deznotionalizarii sub diferite forme, incurajand exodul unor grupuri de colonisti, din randul carora Curtea din Viena si-a creat elemente docile, servile, privilegiate, care au acaparat cele mai importante parghii ale vietii economice, politice, financiare etc. Actiunile protestatare ale romanilor impotriva stapanirii habsburgice au culminat cu revolutia de la 1848, in timpul careia Suceava a fost alaturi de Cernauti, Campulung Moldovenesc, Radauti, unul dintre centrele politice importante ale actiunilor revolutionare. Reprezentanti ai orasului Suceava au participat la adunarea populara din 20 mai 1848 de la Cernauti si la elaborarea programului Petitia tarii. La Suceava s-a constituit in primavara anului 1848 o garda nationala, in fruntea careia a fost ales carturarul Serafim Carusel, fost ofiter in armata napoleoniana, scriitor de cancelarie la biserica “Sf. Nicolae”. In garda nationala din Suceava, alaturi de romani au intrat si locuitori armeni din targ, constituindu-se doua companii care faceau instructie pe imasul Mirautilor si pe dealul Tatarasi. Cu acelasi prilej au avut loc framantari taranesti in satele din preajma Sucevei, incat autoritatile imperiale au trait acele zile cu “groaza de navala taranilor in oras”.

In urma revolutiei de la 1848 din Bucovina, romanii din acest teritoriu au dobandit autonomia administrativa, o dieta provinciala, un statut propriu, un drapel si o stema pe care era reprezentat capul de bour al Moldovei. Introducerea limbii romane in scoli, infaptuirea reformei agrare au fost succese ale luptei nationale si sociale din Bucovina, care s-au rasfrant pozitiv si in istoria orasului Suceava. Dupa 1848, ducatul Bucovinei a fost impartit in doua tinuturi – tinutul fiind o forma administrativa traditionala, specifica Moldovei. Suceava a devenit capitala de tinut si in 1860 a capatat un gimnaziu, transformat ulterior in liceu. Aceasta reprezenta satisfacerea unuia dintre dezideratele formulate la 1848. Tinutul era condus de un parcalab sau ispravnic, iar orasul Suceava, capitala tinutului, cuprindea mai multe ocoale, conduse de namestnici. In fruntea orasului se afla un soltuz sau voit, ajutat de 12 pargari. Din 1868 Suceava a devenit capitala de judet, avand in frunte un prefect, conducerea orasului propriu-zis fiind incredintata unui primar. Noii stapani vremelnici ai meleagurilor sucevene se vedeau astfel intr-o anumita masura fortati de lupta necontenita a populatiei romanesti sa respecte formele de organizare proprii, traditionale.

Devenind resedinta judetului cu acelasi nume, orasul Suceava s-a dezvoltat in a doua jumatate a veacului al XIX-lea atat ca centru economic, politic, administrativ si juridic, cat si sub raport edilitar.

In ceea ce priveste insa viata economica a orasului la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul celui de-al XX-lea, aceasta a cunoscut o ascensiune lenta. Cele mai multe ateliere mestesugaresti si unele modeste “fabrici” cu profil alimentar si de prelucrare a produselor din piele si textile s-au infiintat in zona Burdujeni si Itcanii Noi, in imediata apropiere a caii ferate si a vamii dintre Imperiul habsburgic si vechea Romanie. Despre existenta unei industrii propriu-zise nu putea fi insa vorba si unul dintre contemporanii orasului din preajma anului 1900 scria cu un indreptatit temei: “Astazi Suceava este un oras lipsit de viata. Fara comert, fara o industrie oarecare, orasul lancezeste”, iar in cadrul imperiului insasi “Bucovina se poate considera ca una din cele mai inapoiate provincii ale Austriei”. Autorul acestor aprecieri facea remarca plina de amaraciune ca, la acea data, Suceava, ca si alte orase din Bucovina, ofera o imagine elocventa a exploatarii sociale si nationale la care era supusa populatia romaneasca de catre clasele privilegiate din imepriu; autoritatile habsburgice detin o situatie economica si financiara destul de prospera, in timp ce roamanii din oras “sunt cu totul uitati prin mahalale”. Totusi dezvoltarea relatiilor de productie capitaliste marca la sfarsitul veacului trecut intrarea proletariatului sucevean intr-o etapa noua a evolutiei sale, caracterizata prim maturizarea sa sub raport organizatoric si politic. Astfel, in 1894, in orasul Suceava lua fiinta o sectie (filiala) a “Asociatiei generale a muncitorilor”, iar in 1897 proletariatul sucevean isi crea o organizatie social-democratica proprie. Din 1901 la Suceava se semnaleaza si existenta organizatiilor sindicale, pe ramuri de productie.

Ina doua jumatate a secolului al XIX-lea Suceava cunoaste o dezvoltare lenta si sub raport edilitar. Astfel, in 1871 s-au infiintat un tribunal judetean, o cazarma si un spital – cladirea acestuia din urma pastrandu-se si astazi si constituind “spitalul vechi” al Sucevei. In anii 1870 – 1871 orasul a fost legat printr-o linie ferata, prin Itcani, de alte centre importante din Bucovina, iar prin Burdujeni s-a facut legatura cu Romania. In 1898, pe traseul de la Itcani la Suceava a fost construita o linie ferata ingusta, avand o gara terminus la obor, in zona unde se afla azi Policlinica orasului (linie mentinuta pana la primul razboi mondial). Sub raport edilitar, orasului I se adauga in a doua jumatate a secolului al XIX-lea noi constructii, destinate a adaposti: primaria, oficiul postal, liceul si patru scoli primare.

La inceputul secolului al XX-lea s-a construit la Suceava o uzina electrica si s-a introdus aprovizionarea cu apa potabila si canalizarea. Dezvoltarea relatiilor capitaliste de productie a determinat infiintarea la sfarsitul veacului al XIX-lea si la Suceava a mai multor banci. Elementul demografic a cunoscut, de asemenea, o insemnata crestere – populatia orasului ridicandu-se la 10.104 locuitori in 1880 si la 11.000 in 1900.

Pe plan spiritual la Suceava, in ciuda restrictiilor impuse de autoritatile habsburgice, s-a dezvoltat in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si la inceputul celui de-al XX-lea o bogata activitate culturala, pusa in slujba luptei pentru emancipare sociala si nationala, pentru unitate si independenta. Renasterea pe plan cultural a Sucevei a inceput de fapt din timpul revolutiei de la 1848, cand in cadrul vastului program cu caracter social si national, sucevenii au cerut printre altele, intr-o petitie inaintata la Viena, infiintarea cat mai grabnica a unui gimnaziu romanesc. Cererea a fost repetata insistent in 1850, in 1857 si 1859, dandu-i-se curs in 1860, cand gimnaziul s-a deschis oficial, cu numai doua clase, iar disciplinele se predau in limba germana. Locuitorii Sucevei au luptat ca limba de predare sa fie, cum era si firesc, romana. Dezideratul avea sa se realizeze insa mult mai tarziu. La acest liceu (azi liceul “Stefan cel Mare”) si-a facut studiile, intre anii 1863 – 1873, tinarul Ciprian Porumbescu, luandu-si bacalaureatul la 15 martie 1873.

Pagina: Pagina anterioară 1 2 3 4 5 6Pagina următoare