Basarabie, mireasă…

Cu ani în urmă, într-un martie înceţoşat şi friguros, ajungeam cu inima-mi strânsă, la vama Oancea (judeţul Galaţi), gata să dau mâna, prima dată, cu toate poeziile şi cântacele patriotice despre Basarabia.

La vamă, în faţa noastră un autobuz stă, şi stă şi nu se mai mişcă. Se aprinde în noi sensibilitatea de democraţi vest-europeni şi fiecare se întrece să debiteze bla-bla-uri despre ăştia, căci, între timp am aflat că în partea moldovenească se face schimbul de tură.

Nervoşi, minune mare şi telefonând acasă, uite dom’le ce fac ăştia, nu am observat că din autobuzul cu numere de Moldova au coborat fete şi băieţi şi, acompaniaţi de un acordeonist, au jucat şi au chiuit până s-au terminat de schimbat vameşii. Noi eram bosumflaţi şi ei veseli.

Am început atunci să inţeleg ceva din sufletul fraţilor noştri trecuţi prin necazuri greu de imaginat, având vina că erau români.

Muzeul de istorie din Cahul reflectă, în prima vizită făcută, ororile războiului transnistrean şi ale deportărilor din Siberia. Îmbrăcate ca pentru locul de mai sus, două doamne se uitau, cu mâna la gură, la mine, văzând că citesc scrisori ale deportaţilor (de un dramatism în care lacrima s-a stins). Am ieşit în parcul plin de frunze veştede şi, la câţiva zeci de metri de muzeu, grupe de copii de la grădiniţă cântau în limba rusă, ignorând muzeul care, chiar lăcrima.

A doua şi a treia vizită la Cahul, acelaşi muzeu, acelaşi frig şi aceleaşi doamne, dar nimic despre deportaţi sau războiul transnistrean. Întrebările şi nelămuririle mele s-au izbit de urechile şi ochii doamnelor şi au ricoşat cu miros şi gust de zidul Kremlinului.

Pe 27 martie s-au împlinit 92 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Cui îi mai pasă?

E săptămâna Patimilor Mântuitorului şi poate că s-ar cuveni să gândim o clipă, printre rafturile hypermarket-urilor sucevene şi la păţaniile fraţilor din Basarabia.

Doamne ocroteşte-i pe români!

PS

Basarabie, mireasă…
Îţi aducem peţitor,
Mândrul nostru tricolor.